Despre vicii pot sa scriu un tratat de 1000 de pagini, fara sa ma repet. Eu sunt fan vicii. Mi se pare fascinanta natura umana dependenta de lucruri/stari/senzatii/oameni pe care nu si le explica concret dar fara de care nu poate supravietui, sau cel putin are senzatia ca nu poate supravietui.
Despre fumat am povesti, sentimente stranse de-a valma, si intentionez sa mai colectionez. Pentru ca mie imi place sa fumez. Pentru ca toata lumea fuma si pentru ca m-au atras intotdeauna mainile oamenilor. Si nu stiu nimic mai incitant vizual decat o tigara fumeganda intre doua degete un pic indoite. Primul fum tras cu sete dimineata alaturi de o cafea aburinda, mirosul de tutun amestecat cu parfum si cu o dara abia perceptibila de alcool, tigara de dupa intre doua respiratii intretaiate, tigarile aprinse una de la cealalta la nervi, de emotie, de teama, de depresie, de bucurie, de de toate. O mana de femeie cu manichiura perfecta, oja sangerie si inele stralucitoare cu o tigara infipta intr-un port-tigaret negru. O mana de barbat culcata intre asternuturi, cu pielea aramie, un ceas cu curea metalica si o tigara cu scrumul lasat neglijent sa se adune. Eu cred ca, de fapt, m-am nascut fumand. Si cand am venit pe lume am pitit tigara la spate ca sa o scot 16 ani mai tarziu si sa ma bucur in fiecare zi de ea. Daca cineva mi-ar spune ca o sa mor saptamana viitoare daca nu ma las de fumat, mi-as aprinde instantaneu o tigara, doar asa, de-a dracu’, sa sfidez moartea. Nu pot si nu vreau. Si-mi place, si nu-mi pasa.
Si ma enerveaza oamenii care s-au lasat de fumat si acum predica despre cat de nociv e si cat de minunat se simt ei fara tigari, si cum aerul e mai aer si cerul mai albastru si somnul mai linistit. Si fac crize de nervi daca se fumeaza langa ei si tusesc cu subinteles si deschid un geam, pentru ca ‘nu suporta’. Toti uita momentele in care umblau in sevraj dupa un fum de mahoarca, in care asteptau sa se termine un curs ca sa iasa pe hol sa fumeze, sau posteau o tigara in spatele scolii. Muriti, ipocritilor!