E 23 decembrie, ora 8 seara. Eşti în mijlocul mallului, cu 2745 de pungi strălucitoare în mâini şi tocmai ai strigat din adâncul plămânilor CĂCAAAAAAT!!!! Lumea se uită la tine şi simţi cum îţi iese fum pe urechi. Eşti asudată, ai ochi nebuni şi părul vîlvoi, pe lângă pungi, cari după tine geanta cu laptop, chei, agenda, altă agendă (ambele sunt imaculate, pentru că nu crezi în agende), alte chei şi o pungă pe care o târăşti după tine de azi de dimineaţă. Nu ştii sigur ce se află în ea, că nu ai verificat când ai luat-o de lângă uşă, dar femeia nu e suficient de femeie dacă nu are ŞI o pungă branduită în mână, în orice situaţie din viaţa ei. Când dorm, am lângă pat câteva pungi de astea, pline cu căcaturi random, pentru urgenţele de sevraj de pungă.

În fine, ai izbutit. Sau mă rog, crezi că ai izbutit, acasă o să constaţi că ai uitat să-i iei cadou verişoarei Pătrunjelia, aşa că mâine trebuie să refaci traseul Zara Home-Cărtureşti-Mango, alături de alte zeci de desfigrate care murmură la unison măscări. Pe verişoara Pătrunjelia n-ai mai văzut-o de anul trecut, de la precedentul schimb festiv de inutilităţi. Circuitul firesc al cadourilor în natură: Pătrunjelia o să-l dea mai departe mătuşii Leuştenia, asezonat cu o povestioară hazlie despre cum l-a ales special pentru ea. Anul viitor o să-l primeşti înapoi în alt ambalaj, cu entuziasm şi mici gângureli extaziate, pe filiera rudelor senile: vaaai, de când îmi doream un aparat de făcut vafe!

Ajungi acasă, unde tocmai s-a încheiat bătălia de la Verdun. Sau aşa ţi se năzare, când calci cu atenţie pe hol printre încălţări răsfirate, haine şi un ghiozdan lovit de obuz. Te prelingi pe lângă perete, iar în jurul tău se formează un mic peisaj de iarnă, din pungi cu reni drăgălaşi şi bocanci murdari de noroi, pentru că nici anul ăsta nu a nins de sfintele. Cun stai acolo prăvălită, înfrântă anticipat de nebunia curăţenie-gătit-oaspeţi, în faţa ochilor îţi joacă un carusel de maioneză, Pronto, ambalaje, mesaje, timerul de la cuptor şi ler. Caruselul se învârte din ce în ce mai repede, maioneza ţi se prelinge pe frunte şi formează sărbătorescul fie ca. CĂCAAAAAT! răcneşti, încercând să te ridici. Din sufrageria cu brad şi luminiţe, copilul răspunde ca un ecou: căcat, căcat, zise prinţesa!

E 24 decembrie, ajunul. Eşti acasă la părinţi, iar în sufragerie mama a împodobit masa cu crenguţe de brad, farfuriile alea bune şi paharele de cristal. Tacâmurile de argint sunt aşa lustruite, că ai putea să te pensezi în ele. De când ai ajuns, mâncaţi frugal în bucătărie, din farfuriile desperecheate. Iar apă bei oricum direct din sticlă. De câte ori deschizi frigiderul, vezi oala cu capac transparent, plină ochi cu sarmale dodoloaţe. Oftezi şi iei de lângă oală castronul cu brânză-cu-smântână, pentru că sarmalele se mănâncă de Crăciun, nicio zi mai devreme. Salata de boeuf nu e ornată încă şi te întrebi dacă, în atari condiţii, e totul în bună ordine în univers.

Vine moşul. Cadourile împachetate cu migală în hârtie lucioasă şi prinsă cu scotch (în care ţi-ai rupt un dinte din faţă), zboară în toate părţile. Vaaai, nu trebuia, tableta are încărcător alb, eu voiam negru, şosete!!!! de când n-am mai primit şosete! (îţi spun eu, de anul trecut, când iar am avut maioneză în loc de creier), hai să le purtaţi sănătoşi, ce bine îţi stă cu pijamaua asta nouă!

Miezul nopţii. Te îndopi cu trufe de ciocolată sub brad, cu o mască cu cărbune şi minerale de la Marea Moartă pe faţă.

Sunt 10 grade cu plus afară şi e ziua de Crăciun. Te-au trezit prematur nişte colindători, la ora 11. Le-ai urat pios, la rândul tău. Aşa e creştineşte. La 11:15 eşti deja obosită de ziua asta. Încep să curgă mesajele. Lumina sfântă, clichet de clopoţei, străluciri diamantine. Te întrebi cât de devreme e prea devreme pentru comă alcoolică.

În sfârşit se aduc la masă sfintele sarmale. Salata boeuf e ornată cu albuş de ou şi gogoşari muraţi, deci nu s-au inversat încă polii magnetici. Din toate părţile curg oferte de băutură. Tata stă în capul mesei, gătit ca un mormon. El n-ar fi vrut, dar l-a pisat mama, până a cedat nervos. Eu sunt în pijama, experienţa ultimelor 39 de Crăciunuri ne-a învăţat pe toţi că liniştea la masă înseamnă să nu arăt de parcă aş avea un vătrai în fund.

Se strânge masa. Arătăm ca o colonie de greieri borţoşi, cu sarcinile trecute de termen. Mama începe să înşire meniul de seară. La fiecare fel descris minuţios, ne mai chircim un pic pe canapele şi fotolii. Mai sunt sarmale. Şi cozonaci mai sunt. Iar cu băutura din casă am fi făcut bani frumoşi în timpul Prohibiţiei.

Pisica e strecurată la intervale regulate în casă şi tăvălită prin aşternuturile imaculate. Dar e proastă, că miaună şi e descoperită. E scoasă afară şi certată. Peste jumătate de oră, e adusă iar ilegal înăntru şi toarce pe câte o pernă. Copilul verifică decibelii de care e capabilă tableta. Tata şi-a reluat locul în bucătărie, în pijamaua lui preferată. Salata boeuf ciufulită e reorganizată şi reornată, aşa că nici anul ăsta nu intrăm în coliziune cu Nibiru.

Stai sub brad şi te gândeşti cu jind la încă o felie de cozonac, deşi n-a trecut nici o oră de când te-ai ridicat de la masă şi părea că ai mâncat cât pentru 3 crăciunuri. Simţi cum ţi se prelinge ceva pe frunte. E maioneză, scrie Feliz Navidad! Semnul exclamării e din gogoşar murat. Mai pe seară vine verişoara Pătrunjelia în vizită, deci anul viitor o să primeşti de Crăciun un set de cupe de îngheţată.

Şi nici nu ninge.

 

 

 

Reclame