Pupici cu sclipici, dragi enoriaşi,

Ne-am adunat astăzi virtual să vă povestesc despre cum nu dorm eu şi să vă ofer câteva sfaturi dacă vreţi să scăpaţi de prostul obicei de a dormi mai mult de 5 ore pe noapte, pentru că o viaţă avem şi pe aia o dormim.

Relaţia mea cu somnul a început cu stângul din timpuri imemoriale. Mă şi văd la 5-6 ani cu ochii pe pereţi, în beznă, aşteptând zorii să mijească. Ei nu mijeau niciodată, era o noapte perpetuă. Şi încă nu descoperisem cafeaua. Behold the magic powers of caffeine. Când dormeam cu bunică-mea, o pisam până când femeia îşi lua catrafusele şi pleca în altă cameră: cum adică la şcoală scriaţi pe tăbliţe? Nu aveaţi caiete? De ce nu aveaţi? Ce culoare era creta? Cum îl chema pe învăţătorul tău? Mă iubeşti? De ce mă iubeşti? MAMAIE, AI ADORMIT?

A fost un pic mai simplu după ce am învăţat să citesc, pentru că îmi petreceam nopţile citind cu lanterna sub plapumă, mâncând dulceaţă de vişine. Câte un borcan în fiecare noapte. Când dădeam peste o carte bună, schimbam vişinele cu dulceaţa de nuci verzi. Tot un borcan în fiecare noapte.

Lumea medicală e încă în şoc că nu am diabet.

În liceu şi facultate învăţam noaptea, ziua prezentând episoade psihotice dacă îmi cădea vreo carte în mână. Iar povestea mea de dragoste cu întunericul a început când mi-am dat seama că 70% din migrene sunt de la lumina soarelui. În acest sens am fost târâtă împotriva voinţei mele la un neurolog care mi-a lipit nişte ventuze pe cap şi mi-a recomandat un tratament pe care nu l-am luat niciodată, şi SĂ DORM. L-am invitat să îi recomande soluţii din astea isteţe mămicii dânsului.

În zilele noastre dorm aproximativ 4-5 ore pe noapte. Trebuie să fie întuneric dar nu foarte, este vital să nu ticăie nici un ceas în raza mea auditivă pentru că fac cu nervii, dar totuşi să nu fie linişte mormântală, picioarele trebuie să se afle tot timpul sub cearșaf/pilotă pentru că sub orice pat în care dorm se poate ascunde fata aia din The Ring, perna trebuie să fie foarte tare şi să fie însoţită de cel puţin doi pui de dimensiuni potrivite şi nu dorm niciodată mai multe nopţi în deplasare fără un pluş uriaş în formă de crocodil care trebuie aşezat într-un anumit fel, altfel totul e pierdut.

 

Iar dimineaţa sunt Ghionoaia.

 

Reţeta mea de mare succes se întâmplă aşa: Fac toate cele de mai sus (nu ticăie nimic, picioarele acoperite, crocodilul în feng shui deplin), televizorul merge pe ceva boring, documentar despre încălzirea globală sau ritualul de împerechere la cocoşii de munte. După care au loc următoarele:

  • Mă întreb dacă barul în care mergeam în liceu avea toaletă, pentru că PUR ŞI SIMPLU NU ÎMI MAI ADUC AMINTE. Trebuie să fi avut, altfel unde făceam pipi după atâta Cola? (Idei tangente şi fără sens despre mâncarea sănătoasă, parenting şi feminism, fără legătură cu ceva anume – aproximativ 30 de minute, dacă deviez grav şi îmi aduc aminte că există conferinţe de parentig. Bonus points pentru vena de la tâmplă care pulsează ameninţător)
  • Parcă pe pagina 6 rândul 18 am uitat să pun diacritice. Oare o să observe cineva? Şi oare de ce scriem cu diacritice? Arabii scriu fără vocale şi nu se dă nimeni cu capul de pereţi. (Număr până la 10 în arabă. După aia încep să încurc grav dualul cu pluralul. Îmi amintesc de dom’ profesor şi de cum îi plângeam cu muci la telefon când încercam să-mi fac temele. 30 de minute, dacă încep să speculez despre terorism)
  • În clasa a 3a m-am murdărit de cerneală pe uniformă şi m-am spălat la cişmeaua din curtea şcolii. Oare cişmeaua aia mai există? Era chiar lângă terenul unde făceam educaţie tehnologică. Ţin minte că era şi o seră. Oare sera mai e? Era mişto la educaţie tehnologică, că nu aveam teme. (Variaţiuni pe temă şi consideraţii despre rolul educaţiei tehnologice în societate cu deviaţii spre absenţa caligrafiei din programă – cca 1 oră).
  • Oare cum e să ai un hamster ca animal de companie? Să ştii că tot timpul în casa ta se află un şoarece. Cu ochii ăia. Şi cu dinţi răutăcioşi. Oare şoarecii care pleacă de pe vapoarele care se scufundă, unde se duc? Pentru că E APĂ PESTE TOT. Şoarecii nu ştiu să înoate. Sau ştiu? (Aici e momentul în care îmi aduc aminte cum i-am spus odată profesoarei de biologie din generală că găina are 32 de dinţi şi 9 măsele. Şi l-a sunat pe tata (medic veterinar) şi au râs amândoi de mine la telefon. În continuare cred că găina are dinţi, dar sunt acoperiţi de gingii – 20 de minute nepreţuite, în care îmi vin în minte toate momentele în care am scos prostii pe gură la şcoală. Şi că adunam frunze de dud pentru nişte omizi înfricoşătoare înşirate într-o sală de clasă. Motivul pentru care erau acolo e un mister pe care încă nu l-am elucidat).
  • Marlon Brando a fost colosal în „Un tramvai numită dorinţă”. Stella! Stella!!! Cred că omul era puţin nebun, nu poţi să joci aşa şi să ai toate ţiglele pe casă. Ca Nicholson în Shining. Sau Cate Blanchett în Blue Jasmine. (Îmi cântă în cap melodia de la Telecinemateca. Verific dacă mai pot să ridic din sprânceană, ca Scarlett O Hara. Câte perechi de pantofi avea Carrie în SATC? Mult timp, pentru că nu reuşesc să îmi aduc aminte până la final melodia de la generic).
  • Aş vrea să ştiu să pictez. Să am un şevalet din ăla uriaş cu care să stau pe malul unei ape şi să măsor din ochi distanţe şi ce mai măsoară pictorii când fac semne cu pensula prin aer. Şi toată lumea să umble cu băgare de seamă „ŞŞŞŞt, pictează.” „S-a dus să picteze, să nu o deranjăm.” Ah, ce lumină splendidă, mă duc să pictez. (Monet, Manet, Bizet. Napoleon cedant Sedan ceda ses dents. Eu pup poala popii, popa pupă poala mea. Oare sunt dislexică? – Jaimie Oliver e dislexic. Trebuie neapărat să încerc să fac eclere. Circa 15 minute, dacă încep să fac jocuri de cuvinte şi trebuie să deschid telefonul să le scriu în notes, locul unde îngrop io ideile mişto).

 

Aţi prins ideea. În nopţile în care planetele se aliniază de-a curmezişul, fac obsesii pentru câte un subiect pe care îl întorc şi îl dezbat intens până când adorm certată cu mine. Indiferent cât de obosită aş fi, polemica nu poate fi amânată. Iar dacă am un stres major, reuşesc săptămâni la rând performanţa de a-mi purta existenţa prin Univers cu câte două ore magice de somn în fiecare noapte.

Aud că există institute speciale de cercetare în domeniul somnului. A calităţii somnului. Hăhă. Bitches, please.

Reclame