Prima femeie de pe Pământ – să zicem Eva – se plictisea. Adam putea să vâneze nestingherit (deşi nici nu avea nevoie, pentru că rai, ambrozie and shit), să umble bezmetic prin Paradis si în general să fie miezul universului. Aşa că Eva se plictisea. Din plictiseală a mâncat mărul ăla. Şi ca să demonstreze că POATE ŞI EA. Dar doar aşa, puţin.

Femeile peşterilor se plictiseau şi ele. Bărbaţii tribului vânau (de data asta chiar de nevoie), rupeau mamuţii pe genunchi şi descopereau că au a crazy little thing called testosteron. Femeia n-avea şi ea, aşa că se plictisea. Începe să descopere mieunatul. „Dacă miorlăi, el lasă mamutul să se zbată într-o baltă de sânge şi vine să mă bată puţin, deci sunt importantă pentru el, aşa că mă consolează cum ştie el mai bine, cu o bastârcă între omoplaţi.”

Suntem pe vremea rochiilor cu crinolină şi femeile se plictisesc, dar un pic mai rafinat, cu batista de mătase la frunte. Bărbaţii pleacă la război, femeile descoperă tricotatul şi sărurile pentru leşin. Sunt nişte căprioare plăpânde şi sensibilicoase, care nu umbla singure pe stradă la ceas de seară şi au nevoie SĂ FIE PROTEJATE. Ar putea să-şi poarte şi singure de grijă, dar le e aşaaa…. aşaaaaaaa, puţin răuţ…

Începutul secolului 20 le găseşte pe femei foarte plictisite. Au terminat de croşetat şi ultimul model de şal, au citit toate romanele de dragoste ale lumii şi mişcarea bio nu se inventase încă. Încep să umble plictisite în stoluri cărora le spun cu emfază ceaiuri dansante. Bărbaţii fac politică şi decid soarta lumii, între două gesturi de cavalerism şi un recital de poezie pentru o duduie la ananghie. Aşa că femeile se revoltă (pentru că se plictisesc) şi inventează emanciparea. Nu-şi dau foc la sutiene încă, dar le încolţeşte în minte egalitatea. Acest moment istoric este cunoscut şi sub numele de marea eroare în matrix.

Început de secol 20. Femeia se plictiseşte. Apar sufragetele. În continuare cer sărurile şi visează amoruri ca în cărţi, dar vor să voteze, să aibă un cuvânt de spus, eventual să meargă şi la război. Bărbatul îşi smulge puţin părul din cap, îşi lipeşte o palmă peste frunte şi zice: „Fie, femeie!” Femeia începe să voteze, războaiele se înmulţesc, bursa se prăbuşeşte, Titanicul se scufundă.

Femeia merge la Woodstock. Între două fumuri de iarbă şi pieptul dezgolit al lui Hendrix, se plictiseşte. Parcă ar vrea mai mult decât o ştampilă pe o hârtie, dar dacă ar putea să fie şi zână fragilă şi activistă în acelaşi timp… şi plăpândă făptură, dar la o adică în stare să piloteze un avion de luptă… Bărbatul e prea fumat să anticipeze consecinţele.

În zilele noastre, femeia se plictiseşte. A descoperit parentigul, mâncarea sănătoasă, empatia şi terapia, conferinţele cu teme gingaşe şi pseudocerealele fără gluten, dar nu e de ajuns. În continuare are nevoie de ajutor să deschidă un borcan şi să evalueze corect distanţele, dar un păr imaginar îi creşte pe piept şi i se îngroaşă vocea. Bărbatul e cu nervii la pământ. Broboane de sudoare i se preling pe frunte şi îşi blesteamă strămoşii din peşteri şi pe Adam cu ambrozia lui.

Femeia suspină. De mii de ani umbla fragilă, neputincioasă şi plictisită prin istorie, cu o nevoie nestăvilită de protecţie şi ajutor. Dar parcă în tot acest timp ar vrea şi să conducă un Humvee printr-o zonă de război, cu un Kalashnikov aruncat neglijent pe umăr. Sigur, când ajunge la destinaţie, printre obuze şi şrapnel, un bărbat TREBUIE să îi deschidă portiera, pentru că e femeie. Doreşte protecţie ŞI egalitate. Îşi drege glasul obişnuit să ceară ajutor pentru manevre complicate, cum ar fi schimbarea unui bec, şi se oţărăşte în târg că e asuprită.

Bărbatul nu mai are de mult toate ţiglele pe casă. Nu înţelege. E o schemă complicată? E o boală cu nume latinesc? E un sindrom? E o pasăre, e un avion? Bărbatul renunţă. Femeile nu. Şi parcă se şi plictisesc, asa…

Reclame