Am sovait in fata usii. Am mangaiat cadrul de lemn al geamului si am aruncat o privire furisa inauntru. Era tot acolo, ma astepta, parca il auzeam cum ma cheama incet, in soapta, ca o vraja. Am incercat din rasputeri, chiar am incercat, dar ceva ma chema inexplicabil si inexorabil in camera intunecoasa. Stiam ca daca fac un pas, unul singur, n-o sa ma mai pot opri. Am aprins lumina si m-am mai plimbat o vreme nehotarata prin fata usii. Dar sa-l stiu acolo, sa stiu ca ma asteapta si ca imi ofera placeri nebanuite…a fost mai presus decat orice autocontrol. Ma abtin de cateva zile, incerc sa-l ignor, sa ma prefac ca nu exista, iau o carte, o arunc dupa doua pagini din care oricum n-am inteles nimic, imi pun un film si mi se pare cretin dupa primele 5 minute. Orice as face, atractia e mai puternica decat mine. Si oricum, ORICUM, nu-s cea mai rationala fiinta de pe planeta, ma gandesc ca mi se iarta, cumva, toata nebunia asta in care intru de fiecare data cu buna stiinta.
Mai stau 5 minute. Daca si dupa aia simt la fel, i’m going in. Mda, simt la fel si n-au trecut decat cateva secunde. E un semn. Intru. Tin ochii inchisi, mi-e frica. Daca mi s-a nazarit? Daca e doar un miraj si de fapt nici nu e acolo? Daca de fapt viata noastra e doar un vis si ne trezim abia cand murim? Daca printesa Caradja castiga alegerile? Daca ma trezesc intr-o zi in pijama la birou, asa cum am visat eu odata?
Gata, deschid ochii. Ufff, e tot aici, nu mi s-a parut. Merg in transa spre el, ca o diva la videoclip, imi trec mainile prin par si incerc sa-l privesc lasciv, cu privirea aia parsiva, stiu eu care. Il ating, imi trec mainile peste fiecare curba, ma aplec incet, incet de tot si il deschid. Nirvana, extaz, paroxism, orgasm pur: ciocolata, gemuri, dulceturi, spuma de capsuni cu vanilie, trufe si un sirop caramel cu care am avut fantezii mai multe zile la rand.
Si acuma vin si va intreb, ca Toma necredinciosul: pai nu e pacat? Da, stiu, fustele nu mai stau la fel pe mine, mi-s toata nadushita cand trag o pereche de blugi peste coapse, mi-au rasarit doua anvelope de DAC la mijlocel si mai am oleaca si-l intrec pe Bute la circumferinta bicepsului. Cu trapezoidalul inca stau bine, dar ajung imediat si acolo, nu-i panica.
Am luat din fiecare cate putin. Peste vreo ora o sa intru in fibrilatii cand o sa-mi aduc aminte ce-am facut. O sa am remuscari, regrete. Tardiv. Papilele mele gustative vor fi deja satisfacxute si or sa fumeze tigara ‘de dupa’. De maine…Nu, de luni. (Ati observat cum toate rezolutiile cu potential distructiv pentru karma incep de lunea? Coincidenta? Nu prea cred.)
Si ma mai intreb, tot in eter: nu e pacat? Nu neaparat pacat gurmand, ci ca si concept? Pacat de timpii morti mobilati mecanic de lucruri care ne chinuie, ne frustreaza, ne scurteaza existenta? N-o dam in cealalta extrema, nu zic sa balotam fara discernamant, sa spargem geamurile de la sectia de politie cu prastia, sa ne dam cu rolele pe Kilimanjaro sau sa intram in buclucuri amoroase on a regular basis. Dar macar atat cat sa spice up lucrurile putin, ma gandesc ca am putea s-o facem. Sunt doar eu dependenta de adrenalina? De fluturi? De viata, in general?
(Draga Teo,
o sa-mi lipsesti nespus. La cafeaua de dimineata. La pauzele din timpul zilei. La furtunile de creiere iscate intr-un desert cateodata arid si virgin. Practic, un fel de stepa. La rasete incontrolabile si glume pe care le intelegem la fel si le-am putea dezvolta fara probleme in aceeasi directie. De cele mai multe ori gandim la fel in aceeasi fractiune de secunda. Si ne dam seama de asta. Si-mi place cum ne coordonam reactiile sa nu facem gafe. Desi de cele mai multe ori le facem. Cateodata, prietenia n-are nevoie de ani, de experiente comune sau drame existentiale si nu se masoara decat in felul in care un om iti marcheaza existenta. (That was deep, fuck, i must have switched on vodka expresso again:)) O sa-mi fie dor in fiecare zi, la aceeasi masa. O sa-ti umplu casuta de email cu ursarii si vorbe de duh din putul gandirii si noaptea mintii. O sa bem o cafea pe Via Josefina aia a ta, sau cum s-o numi ea. O sa te sun si o sa-ti cant arii de opereta. O sa-ti doresti sa nu ma fi cunoscut vreodata 🙂 O sa scriu cartea aia intr-o buna zi si o sa-ti dau primul exemplar, pentru ca, daca o s-o fac, 90% o sa fie vina ta 🙂
A ta prietena pana la calendele grecesti,
Roxy. Cu y.)
Candyyshop's Blog 
Draga Roxy (cu y),
De ce rahat tre’ sa existe inca un motiv care sa-mi faca plecarea si mai grea decat este? Inca unul sau inca o mie altele…
Sunt destul de putine lucruri pe care mi-ar placea sa le iau cu mine; tu esti unul dintre ele. Ma consoleaza, insa, gandul ca o sa vina, candva, si peste tine, pensia si ai sa pui naibii in aplicare visul ala al tau, legat de Italia – eu tot mai sper sa nu astepti pana atunci… 🙂
Sper din tot sufletul sa ma bantui, spre sa stam cu orele la telefon (cu arii de opereta sau fara), sper sa bem un prosecco pe actuala Via San Gregorio, viitoarea Via Josefina, botezata asa la sugestia unei persoane pe care imi pare rau ca n-am cunoscut-o acum 20 de ani, macar…
In privinta cartii, just wait! Ai senzatia ca ai scapat de mine? Wrong, baby! Imi „demandez” exemplarul cu tarie. Si nu, nu vreau sa fie „intr-o buna zi”, il vreau, pe post de panaceu pentru suferinte de corazon, cat mai curand posibil. You better start to think about it right now! 🙂
iti astept in continuare postarile, poate mai mult decat in Romania, pentru ca acolo aveam originalul. Astept ursariile pe care m-ai facut, pana la urma sa le indragesc, iti astept „traducerile si „retroversiunile” – prietenii stiu de ce! -, ma astept sa faci si in continuare parte din viata mea, asa cum te-am cunoscut si asa cum te pretuiesc.
Si, pentru final, randurile pe care tot tu m-ai invatat sa le iubesc:
„”Life is not a journey to the grave with the intention of arriving safely in a pretty and well preserved body,but rather to skid in broadside, thoroughly used up, totally worn out, and loudly proclaiming – WOW– What a Ride!”
Te imbratiseaza cu drag, prietenul tau pana dincolo de calendele grecesti, 🙂
Teo (fara „h”)
…si uite asa, am plans pentru prima oara putin in baia de la birou ;))))
For new beginnings, my friend!
va bat pe amandoi cu furtunu’ (prietenii stiu care :)). Ce pana mea aveti. Hai lasati dramoletele ca iezista diverse divaisuri de comunicare si pana mea, e 50 de euro dus intors biletu cu wizeir. Mda, si poate asa imi fac si eu un al patrulea blog pe care sa-l umplu in sfarsit, cu ceva semnificativ. Apropo, Teo, tu ai feisbuc?
Pisi