I love movies dot com.

Nu stiu cine a castigat Globul de Aur, in niciun an. Tin minte precis ca Forrest Gump a luat multe Oscaruri. Foarte rar vad un film in anul aparitiei. Am idei fixe la care tin: daca-mi pun in minte ca un film n-o sa-mi spuna nimic, e dovedit cu exemple ca am dreptate. “The Notebook” – nu obosesc sa repet cat de rau imi pare ca am irosit orele alea. “Eat, pray, love” – nu mai bine imi puneam direct capul pe tocator? Durea mai putin, cu siguranta. Nu suport filmele englezesti, decat cu foarte putine exceptii. Mi-a placut “Little Britain”, serial, e adevarat, dar are o auto-ironie care-ti merge la suflet. Si cam tot ce-a produs Guy Ritchie. Colin Firth nu ma excita, nici nu mi se pare ca are carisma sau ceva. Hugh Grant mi se pare ca arata ca un soarece prins intr-o gura de aerisire. Liz Hurley imi provoaca accese de panica dupa primele 5 cuvinte.
Daca ar fi posibil ca alti oameni sa-ti intre in cap si sa vada ce e pe-acolo, daca e sa judecam dupa filme, la mine in cap au fost, aleator, Lars von Trier, David Cronenberg si cateodata Tarantino. Ii banuiesc chiar ca ei sunt vocile pe care dau vina cand fac o tampenie.
Back in the days, am vazut un munte urias de filme proaste, ca la alea ne-am uitat cu totii la un moment dat, ca nu era altceva de vazut. Am vazut si “Tango si Cash”, si “Top Gun” si “Dirty Dancing”. La video, bineinteles, imi amintesc ca exista un vecin intreprinzator care-si facuse la poarta o baraca plina cu casete video, pe care le puteai inchiria. Magic, am vazut toate filmele cu Van Damme din perioada lui de glorie. La “Sunetul Muzicii” n-am rezistat decat un sfert de ora, dupa care mi-am jurat, as God is my witness, I will never be that stupid again. “Pacientul Englez” m-a ucis cu zile, e in primele locuri pe lista cu filme despre care nu vreau sa mai aud vreodata.
Apoi am vazut “Last tango in Paris” si am inceput sa privesc untul cu alti ochi. Si filmele, in general, mai cu discernamant. Am primit si ajutor, singura nu o scoteam la capat. Exista in Centrul Vechi o cladire, acum transformata intr-un soi de bar, unde am vazut cele mai multe si neasteptate filme din viata mea (Coco, multumesc). „La grande bouffe“, „Cinema Paradiso“, numitul „Crash“, care m-a marcat pe viata intr-un fel pe care n-as sti sa-l explic in cuvinte pamantene, Woody Allen, tot, “Requiem for a dream”, “Snatch”, “The Big Lebowski” (“Is this your homework, Larry?”), Almodovar intreg, Amenabar, zile si nopti la rand, tone de tigari si de gin, un maldar de filme.
Singura am facut o pasiune pentru filmele horror. You name it, I saw it. Mi s-a deschis apetitul cu “The Texas Chain Saw Massacre” si nu m-am mai putut opri de atunci. “Hostel”(primul) e pe primul loc, urmat indeaproape de “Julia’s eyes” si de “Friday the 13th”.
Ma uit la filme porno. Imi plac. Dati-ma-n judecata. Filmele porno sunt Satana, ptiu, ma lepad de Satana.
De fapt, de la altceva am plecat. Mi-am adus aminte azi de „Antichrist“, intr-un context total aiurea, unde in mod normal n-ar avea ce cauta. M-a intrebat cineva, ‘repede, fara sa te gandesti prea mult, trei filme pe care le-ai lua cu tine pe o insula pustie’. (Da’ de ce sa iau filme? Cum ramane cu bautura, barbatii, TIGARILE??????) Nah, ca pe moment nu m-am putut concentra: as lua “Antichrist”, “Crash” si “Mulholland Drive”.